Doliu în Oltenia! Fost antrenor al Craiovei s-a stins la doar 58 de ani

Doliu
Fotbalul din Oltenia este în doliu după dispariția lui Paul Răducan, fost antrenor interimar al formației FCU Craiova 1948, care a încetat din viață la vârsta de 58 de ani. Vestea tristă vine la scurt timp după o perioadă intensă pentru clubul din Bănie.
Răducan a pregătit echipa în două mandate interimare, însă nu a reușit să obțină vreo victorie în cele opt partide în care s-a aflat pe banca tehnică a formației patronate de Adrian Mititelu.
De-a lungul carierei sale, acesta a fost implicat și în formarea tinerilor jucători, având un rol important în conducerea academiei lui Gică Popescu.
De asemenea, a ocupat funcții administrative, inclusiv cea de președinte al Școlii de Fotbal Gică Popescu și director al unui liceu tehnologic din Craiova.
FCU Craiova 1948 a transmis un mesaj de condoleanțe după aflarea veștii, exprimându-și regretul pentru pierderea suferită și apreciind activitatea depusă de fostul antrenor.
Și Adrian Mititelu a reacționat la scurt timp, lăsând un mesaj scurt în mediul online, în care și-a exprimat regretul față de dispariția acestuia și l-a descris drept un om de caracter.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:53 - Daniel Zamfir cere renunțarea la ROBOR după amenda uriașă primită de bănci
- 18:41 - Alertă în Topalu! Intervenție de urgență după ce o persoană ar fi dispărut în lac
- 16:02 - Programul negocierilor lui Eugen Tomac pentru formarea noului guvern. Întâlniri decisive cu PNL, USR și PSD
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News














