Proiectul „Turist în Banat” inițiat de Asociația Acasă în Banat se numără printre cele nouă proiecte câștigătoare ale finanțării oferite de Fundația Orange în cadrul programului „Susține un ONG!”. Fondul de finanțare „Susține un ONG” are o valoare de 315.000 lei.

 

Pentru al treilea an consecutiv, Asociația Acasă în Banat devine partener cu Fundația Orange pentru punerea în valoare a patrimoniului rural din județul Caraș-Severin. După „Salvăm Morile de Apă” – proiect derulat în 2020 la Gârnic, Șopotu Vechi și Pârvova – și „Hai la Rudăria!” – renovarea celor 22 de mori de apă din comuna Eftimie Murgu, în 2021 – Asociația Acasă în Banat revine în 2022 cu un nou proiect, „Turist în Banat”.

 

Potrivit inițiatorilor, proiectul „Turist în Banat” vine în sprijinul comunităților locale cu potențial turistic ridicat, dar care necesită o intervenție energică pentru dezvoltarea infrastructurii turistice. Acesta își propune transformarea comunei Prigor din Banatul Montan într-o destinație turistică accesibilă, atractivă și sustenabilă pentru comunitatea locală.

 

Intervenim în sprijinul comunității locale pentru a o ajuta să dezvolte o economie bazată pe turism, pentru a se prezenta turiștilor la adevărata ei valoare: case grănicerești vechi de peste 200 de ani, peste 20 de mori de apă, clădiri istorice, tradiții și meșteșuguri, dar și numeroase atracții naturale spectaculoase ce așteaptă să fie descoperite. Toate acestea vor fi introduse într-un sistem coerent, ușor accesibil și bine semnalizat”, spun reprezentanții Asociației Acasă în Banat.

 

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentVIDEO | Explozia prețurilor se resimte și la țară. Românii uitați în sărăcie
Articolul următorMaratonul de Business la Reșița