Orașul Anina din județul Caraș-Severin la un pas de a rămâne fără primar

Orașul Anina din județul Caraș-Severin la un pas de a rămâne fără primar
Edilul Gheorghe Românu a pierdut în instanță procesul pe care l-a intentat în aprilie 2016 Agenției Naționale de Integritate
Edilul Gheorghe Românu a pierdut în instanță procesul pe care l-a intentat în aprilie 2016 Agenției Naționale de Integritate, instituție care îl declarase incompatibil. Sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă. Abia după motivarea soluției și comunicarea ei se va ști însă dacă primarul Aninei își pierde mandatul sau nu. Instituția Prefectului Județului Caraș-Severin se va pronunța abia atunci și va dispune, dacă e cazul, încetarea mandatului primarului înainte de termen.
Aflat la al treilea mandat de primar al orașului Anina, liberalul Gheorghe Românu urmează să fie demis din funcție, ca urmare a hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de edil într-un proces pe care acesta îl intentase Agenției Naționale de Integritate. Potrivit unei decizii date de această instituție în 2016, Gheorghe Românu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2012-03 iulie 2014 întrucât a deținut simultan funcțiile de primar şi membru în Consiliul de Administrație al Liceului Mathias Hammer din Anina, fapt interzis de legea aflată în vigoare la acea dată.
„Eu am deținut calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii ca părinte al copiilor mei, nu datorită funcției de primar. Eu am fost reprezentantul părinților dinainte să fiu primar. Nu am fost remunerat, nu văd de ce ar fi vreo problemă. Din 2014 există și cadru legislativ prin care primăria are voie să-și pună reprezentant în consiliile de administrație ale școlilor, care poate fi chiar primarul”, a declarat primarul Românu la data aflării deciziei ANI.
Gheorghe Românu ar putea fi al doilea primar de oraș din Caraș-Severin care își pierde mandatul în acest an.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin
Citește și:
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News










_4f88515c25_a3b9209761.webp)
