Noi proteste în Caraș-Severin. Sindicaliștii au pichetat Prefectura.

Noi proteste în Caraș-Severin. Sindicaliștii au pichetat Prefectura.
Aceștia sunt nemulţumiţi de măsurile luate de Guvern
La Reşiţa a avut loc, în faţa Prefecturii, un protest la care au participat membri Cartel Alfa Caraş-Severin. Aceștia sunt nemulţumiţi de măsurile luate de Guvern care afectează drepturile economice și profesionale ale angajaților din sistem, a declarat președintele Biroului Teritorial SNPPC Caraş-Severin, comisar Petre Tarla.
Liderul polițiștilor de frontieră spune că oamenii nu au ieșit în stradă pentru a cere măriri de salarii sau sporuri, ci doar pentru a fi respectată legea.
La rândul său, președintele Confederației Naționale Sindicală „Cartel ALFA” Caraș-Severin, Marian Apostol, a spus că toate aceste aceste acțiuni sindicale vizează creșterea veniturilor lucrătorilor, justiție socială și politici publice echilibrate, în interesul cetățenilor, adoptate pe baza unui dialog social real. El a menționat că în România sunt peste două milioane de salariați care traiesc din salariul minim, sau apropiat de acesta, în sărăcie și excluziune socială.
La finalul perioadei de acțiuni, confederația Cartel ALFA va face o analiză a rezultatelor și va stabili acțiunile viitoare, în funcție și de restricțiile ce vor fi impuse de evoluția situației medico-sanitare.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News














