Examen de definitivat în Caraș-Severin

Examen de definitivat în Caraș-Severin
Cadrele didactice promovate la examenul pentru definitivare în învățământ dobândesc dreptul de practică
Astăzi aproape o sută de dascăli urmează să susțină, în centrul de examen de la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021.
„Cadrele didactice promovate la examenul pentru definitivare în învățământ dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.”, conform lui Ion Chiosa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin.
Cei o sută de candidați care participă la examenul de astăzi au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an; calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”; media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).
Sursa: Realitatea de Caras-Severin
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News














