Accident cu două victime la Văliug

Accident cu două victime la Văliug
În autoturismul care cobora de la Văliug spre Reșița se aflau trei persoane, iar două dintre acestea necesită îngrijiri medicale
O mașină a ieșit în decor pe drumul Văliug – Reșița. Un copil și un adult au ajuns la spital.
„Este vorba despre un autoturism ieșit în afara părții carosabile. Acționează Detașamentul de Pompieri Reșița cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, o ambulanță SAJ și un echipaj IPJ.”, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”.
„Din cele trei persoane aflate în autoturism, două persoane necesită îngrijiri medicale: un adult, transportat de către ambulanța SMURD, iar un copil, transportat de ambulanța SAJ la Spitalul Județean de Urgență Reșița”, informează ISU Caraș-Severin.
În autoturismul care cobora de la Văliug spre Reșița se aflau trei persoane, iar două dintre acestea necesită îngrijiri medicale: un adult a fost preluat de către ambulanța SMURD, iar un copil este transportat de ambulanța Serviciului de Ambulanță Județean la Spitalul Județean de Urgență Reșița.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News














