Actualitate· 2 min citire

Până pe 3 februarie, Reșița rămâne tot în scenariul roșu. Ce restricții rămân în vigoare

Până pe 3 februarie, Reşiţa rămâne tot în scenariul roşu. Ce restricții rămân în vigoare

Până pe 3 februarie, Reşiţa rămâne tot în scenariul roşu. Ce restricții rămân în vigoare

Realitatea de Caras-Severin
Scris de Realitatea de Caras-Severin Publicat: 28 ian. 2021, 18:57

La ora actuală în județul Caraș-Severin 6 localități au incidența de peste 3 la mia de locuitori.

Cel puțin până în data de 3 februarie, municipiul Reșița rămâne în continuare în scenariul roșu din cauza virusului SARS CoV-2 chiar dacă indicele de incidență la mia de locuitori pentru acest oraș a scăzut sub 3 la fel cum se menține și astăzi la 2,56. Așadar, cafenelele, cinematograful, restaurantele, sălile de spectacole și de jocuri de noroc rămân închise,cel puțin pentru încă o săptămână, a decis  Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în frunte cu prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu.

„Da, este îmbucurător că Reșița a scăzut sensibil sub 3 la mia de locuitori, acel indice folosit de Institutul Național de Sănătate Publică. Conform hotărârii de Guvern această măsură se dispune pentru 14 zile, iar în interiorul celor 14 zile, în situația în care scade, la final fiecare unitate administrativ-teritorială va ieși din măsura restrictivă.

Așteptăm ca acest traseu de scădere în Reșița să continuie și dacă se va întâmpla asta cu drag, pentru toți cetățenii vom lua măsura ca Reșița să fie scoasă din scenariul roșu. Dacă în următoarea săptămână, în data de 3 februarie-Miercuri, Reșița va avea incidența tot sub pragul de 3 la mia de locuitori va ieși din scenariul roșu și va intra în scenariul galben”, a declarat prefectul Cristian Gâfu.

La ora actuală în județul Caraș-Severin 6 localități au incidența de peste 3 la mia de locuitori. Pe primul loc se situează și astăzi comuna Ocna de Fier cu 10,34 urmează comuna Ramna cu 9,98, Carașova 3,80, Văliug 3,34, Vermeș 3,24, Glimboca 3, 14


Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate