Procurorii DIICOT Caraş-Severin împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară au, în urmă cu două săptămâni, 17 percheziţii domiciliare în municipiul Caransebeş, în cadrul operațiunii Shanghai care viza destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Caraș-Severin a decis arestarea preventivă a șapte dintre membrii grupării, dată fiind și gravitatea faptelor precum și extinderea lor socială spre orașele Oțelu Roșu și Reșița.

Curtea de Apel Timișoara a ținut cont și de alte aspecte, astfel că a confirmat arestarea preventivă a celor șapte, așa cum fusese dispusă de Tribunalul Caraș-Severin. „În acest moment, consider că e nevinovat, clientul meu se bucură de prezumția de nevinovăție. El a solicitat instanței să fie plasat în arest la domiciliu, iar eu am arătat că nu trebuie să se confunde infracțiunile de care e acuzat cu persoana inculpatului. Dacă instanța are în vedere doar infracțiunile de care e acuzat și nu și alte circumstanțe personale, se încalcă prezumția de nevinovăție”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin, apărătorul lui „Muroiu”.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, la începutul anului 2018, pe raza municipiului Caransebeş, s-a constituit un grup infracţional organizat care, în scurt timp, a „acaparat” piaţa de desfacere a substanţelor susceptibile a avea efect psihoactiv din regiune. Gruparea şi-a extins rapid acţiunea şi în zona municipiului Reşiţa şi a oraşului Oţelu Roşu, devenind principala sursă de furnizare de astfel de substanţe pe o ‘piaţă’ aflată în continuă creştere”, arată un comunicat al DIICOT.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite 150 de grame de substanţă psihoactivă în stare pură (ce putea fi folosită la prepararea a peste 1.000 de doze), doze pregătite pentru vânzare şi bunuri folosite la prepararea drogurilor şi a substanţelor psihoactive.

În cadrul operaţiunii denumită generic „Shanghai” au fost identificate, până în prezent, 13 persoane, faţă de care s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, iar faţă de două dintre acestea şi pentru trafic de droguri de mare risc.

„În fapt, s-a stabilit că gruparea era coordonată de un suspect din municipiul Caransebeş care a iniţiat grupul infracţional prin atragerea mai multor persoane cu preocupări în procurarea/ producerea/ distribuirea de produse susceptibile a avea efect psihoactiv, unele dintre ele cercetate şi în trecut pentru astfel de infracţiuni. Grupul infracţional era structurat pe un palier de aprovizionare şi un palier de distribuţie stradală”, se arată în comunicatul citat.

Aprovizionarea cu substanţele psihoactive se efectua prin intermediul internetului, de pe diferite site-uri de profil, în principal din China.

Potrivit anchetatorilor, după ce se procura substanţa activă, aceasta era prelucrată pe plan local, prin amestec cu diverşi solvenţi, cum ar fi acetona şi alte substanţe toxice, şi impregnarea pe fragmente vegetale, de regulă provenite din plicurile de ceai.

Substanţele susceptibile a avea efect psihoactiv erau vândute ulterior în rândul tinerilor de pe raza localităţilor Caransebeş, Reşiţa sau Oţelu Roşu, la preţuri cuprinse între 30 – 60 lei/ doza, în funcţie de cantitatea dorită, în diverse ambalaje (ţiplă, staniol) la doze de 0,2 – 1 gram.

Articolul precedentMansarda din nou în top
Articolul următorTMK s-a înțeles cu Primăria Reșița: vinde!