Consilierii locali reşiţeni au aprobat achiziţionarea a 27 de hectare de teren, de la combinatul siderurgic TMK din Reșița.

„Le mulţumesc colegilor mei consilieri, dar şi conducerii Combinatului Siderurgic TMK Reşiţa, pentru faptul că au înţeles că o primărie poate să se dezvolte prin punerea în folosinţă a acestor terenuri industriale abandonate şi reutilizate în alte domenii.

Noi le vom exploata cel puţin în două zone, şi anume, în zona de locuire, şi mă refer aici la aproape nouă hectare în zona cunoscută sub numele de ‘şamotă’, în cartierul Stavila, iar restul, în zona Triaj şi Mociur – Turnate, care ne vor fi de folos în deschiderea unor căi de circulaţie rutieră, pe partea dreaptă a râului Bârzava”, a declarat, la finalul şedinţei ordinare a Consiliului Local Reşiţa, primarul urbei, Ioan Popa.

Suma investită în cele 27 de hectare de teren se ridică la circa două milioane de euro, ceea ce înseamnă aproximativ opt euro metrul pătrat.

În cartierul Stavila, primarul Ioan Popa spune că doreşte să realizeze, pe proiecte cu finanțare europeană din zona de incluziune socială, un proiect mare, prin Grupul de Acţiune Locală (GAL), prin care să fie construite locuinţe de tip P+1, dar și construcția de locuințe prin ANL.

„De asemenea, pe terenul din cartierele Triaj şi Mociur – Turnate, noi am gândit, împreună cu o echipă de arhitecţi de la Bruxelles, un proiect amplu, care să cuprindă şi funicularul, dar şi ecologizarea haldei de zgură, cu fonduri de la Uniunea Europeană.

Tot aici ne dorim un parc unde lumea să vină şi să se conecteze din cartierul Lunca Bârzavei cu locul unde se vor face un mall, un aquaparc, locuri de jogging şi aşa mai departe”, a mai declarat primarul Ioan Popa.

Articolul precedent”Muroiu” era liderul grupării de traficanți de droguri din operațiunea Shanghai
Articolul următorSistemul informatic al cazierului din nou nefuncțional, polițiștii preiau cereri