Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit, duminică, informarea meteo de vreme instabilă, în toată țara. Din păcate, vremea instabilă va persista și în minivacanța de 1 Mai, a avertzat meteorologul Realitatea TV Elena Cordoneanu. 

Pentru duminică, informarea meteo este valabilă până la ora 18.00.

În această perioadă, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe suprafețe mici căderi de grindină.

Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15-25 l/mp.

Fenomenele de instabilitate vor fi mai frecvente duminică, local, cu precădere la deal și la munte, precum și în regiunile nordice, nord-estice și centrale, dar vor persista și în zilele următoare, până la minivacanța de 1 Mai.

Citește și…

Subiecte pe aceeași temă

Articolul precedentMeteorologii anunță furtuni în noaptea Învierii. Temperaturi scăzute în prima zi de Paște
Articolul următorÎnvierea Domnului prăznuită la Băile Herculane FOTO