Un grup de tineri voluntari s-au întâlnit în centrul Reșiței, fiecare cu muzică în căști și, sub imperiul lui dansez au organizat petrecere ziua în amiaza mare, cu muzica bubuind în liniște.
A fost o petrecere silențioasă la care în loc să utilizeze un sistem de difuzoare, fiecare a venit cu muzica preferată.
Time to Move este inițiată de Comisia Europeană și cuprinde o serie de evenimente pentru tineri organizate în toată Europa în luna octombrie. Aceste activități își propun să ajute tinerii să descopere sutele de posibilități prin care pot merge în străinătate și pot participa la un proiect internațional, pot explora Europa sau câștiga experiența de care au nevoie pentru viitorul lor.
Exista o mulțime de oportunități privind educația, ocuparea forței de muncă, dar și programe de voluntariat pe care un tânăr le poate alege. Poate că acum este momentul ca tinerii să exploreze ceea ce Europa are de oferit.
Ca organizație de sprijin pentru programul Erasmus+, Eurodesk oferă informații gratuite despre oportunitățile europene cum ar fi călătoriile, studiul, voluntariatul, dar și munca în străinătate. Spre exemplu dacă un tânăr se gândește să ajute comunitățile locale din Europa, atunci, Serviciul European de Voluntariat (SEV) poate fi imboldul pentru a participa la proiecte de voluntariat care să aibă un impact pozitiv asupra comunității locale.
Unul dintre cele mai interesante avantaje de care se bucură cetățenii europeni este libertatea de circulație și de rezidență, fără frontiere. Putem circula liber în Uniunea Europeană și ne putem stabili oriunde pe teritoriul acesteia. Profităm de unul dintre cele mai prețioase drepturi și facem o legătură cu evenimentul nostru pentru a ne demonstra libertatea de exprimare, libertatea de atitudine, libertatea de mișcare.
Au participat tineri de la Centrul De Voluntariat Resita și de la Centrul de Tineret Mansarda Reșița.