O nouă donaţie către Căminul pentru persoane vârstnice din Anina a fost făcută prin intermediul campaniei „Cândva vom fi bătrâni”, la aceasta alăturându-se şi studenţii Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, ce au achiziţionat o serie de bunuri, printre care haine şi produse de igienă personală. 

„Sub sloganul „Cândva vom fi bătrâni” oameni de bine s-au unit pentru a aduce un strop de speranță în sufletele celor bătrâni, fără a primi un profit material… Acești oameni și-au umplut sufletul de tristețea amestecată cu bucuria celor mai în vârstă.

Acel sentiment care îți face bătăi neregulate ale inimii și totodată îți aduce acea stare de bine, dragoste, înțelegere și mulțumire pentru ceea ce ești încă.

Mulțumim tuturor celor implicați în prima ediție: domnului avocat Mircea Boboșa, Liga studenților și cadrelor didactice universitare UEM Reșița, Cristina R Modoaca, Dorin Buza!”, a declarat coordonatorul campaniei, Liliana Gherle.

Acţiunea socială a fost iniţiată de avocatul Mircea Boboşa şi se derulează sub motto-ul „Cândva vom fi bătrâni”. La această campanie socială dedicată celor care îşi duc traiul la Căminul pentru persoane vârste din Anina, studenţii universităţii reşiţene, dar şi cadrele didactice au donat bani, veselă, articole de îmbrăcăminte şi produse de curăţenie.

Liga Studenţilor din Universitatea Eftimie Murgu s-a alăturat imediat acestei campanii.

La Anina, Căminul pentru persoane vârstnice se confruntă cu probleme financiare de ani de zile, singurele surse de finanţare fiind contribuţiile beneficiarilor, bugetul local şi donaţiile. Capacitatea Căminului pentru persoane vârstnice este de 35 de persoane.

Articolul precedentLiderul unei grupări care fura din locuințe de lux din Banat a fost prins de polițiști
Articolul următorMansarda din nou în top