Liderul USR Caraș-Severin este primul politician care reacționează după ce Spitalul de Infecțioase din Timișoara a anunțat că nu mai are locuri pentru cărășeni.
„Trecem printr-o perioadă fără precedent în care politica nu își mai are locul. Trebuie să fim solidari, situația ne impune să sesizăm și
să căutăm împreună soluții pentru alinarea suferinței oamenilor. Cărășenii au nevoie de tratament în condiții decente! Știm cu toții
situația reală din Caraș-Severin și mai ales în ceasul al doisprezecelea nu trebuie să ne fie teamă să o exprimăm pentru a căuta
împreună cele mai bune soluții” scrie Plujar într-un comunicat de presă.
Decizia a generat multe dispute mai ales în spațiul virtual, zeci de cărășeni spunând că au donat bani pentru Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara din solidaritate. ”Tabloul este gri. Spitale în care nu s-au făcut investiții de ani de zile, populație îmbătrânită într-o proporție covârșitoare, multe persoane care au revenit în țară din zone roșii. Nu cred că spitalele noastre pot face față unor cazuri grave de COVID-19, de fapt în momentul de față nu știm nici măcar de câte ventilatoare dispunem, ca să nu mai vorbim despre lipsa echipamentelor care să protejeze personalul medical. Noi nu am beneficiat de mănuși sau simple măști, ce să mai vorbim despre locuri în condiții igienice și de securitate la secțiile de ATI.
Sunt extrem de dezamăgit de vestea care a venit de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara și nu văd altă soluție decât ceea ce Clujul a reușit în aceste zile: Mărirea capacității de tratare a bolnavilor prin preluarea unei clinici private cu 180 de locuri. Sigur,
Caraș-Severin nu beneficiază nici măcar de o clinică privată, dar Timișoara ar trebui să rămână centru de tratare pentru pacienții
bolnavi de COVID-19.
În consecință, consider că fiecare cetățean român are dreptul la tratament medical nediscriminatoriu, toți trebuie să beneficieze de
aceleași condiții de tratament. Problema pacienților din Caraș-Severin trebuie să intre pe ordinea de zi a Comitetului Național pentru
Situații Speciale de Urgență. Sănătatea tuturor cetățenilor trebuie să primeze!” mai scrie Plujar.
Politicianul mai subliniază și o altă problemă gravă, comuna Ticvaniul Mare stând pe un adevărat butoi de pulbere. ”Mai există o problemă și cu centrele de carantină din județ. Acolo se află români veniți din zonele roșii, printre care și o colegă de-a
noastră. Ea ne-a scris de la Oravița și a facut sesizări, ne-a trimis și imagini ale condițiilor inumane de la Liceul Agricol din Oravița.
Nu poți primi oameni în igrasie sau cu toalete insalubre. Mai are de stat acolo 11 zile. Am văzut în paralel imagini din alte locuri ale
țării, unde oamenii au fost primiți în condiții decente, chiar primitoare. Să știți că nimeni nu se așteaptă la hoteluri de 5 stele dar toată lumea merită condiții umane, cu atât mai mult oameni care au muncit din greu în turism, construcții sau agricultură în Italia sau
Spania. Vom sesiza și noi către Instituția Prefectului și DSP problemele, sunt sigur că există soluții.”
Într-o conferință de presă prefectul Cristian Gâfu a declarat că a verificat centrele de carantină și că nimeni nu duce undeva cetățeni carantinați fără a fi verificată locația în prealabil. ”La nivelul județului avem câteva sute de spații de carantină existente . Mulțumesc pe această cale tututor instituțiilor cu care suntem in legătură permanentă . Aceste spații au fost verificate de către Direcția de Sănătate Publică, de către Protecția Consumatorului și de către protecția sanitară, atât pentru condițiile pe care le oferim in cele 14 zile , cât și in ceea ce privește firmele care asigură hrana in această perioadă. Pot să vă asigur că in aceste spații sunt condiții mai mult decât bune . Nu am trimis niciodată oameni într-un spațiu care nu a fost verificat înainte . Personal … am fost și in câteva spații înainte de a fi date in funcțiune” a spus prefectul Cristian Gâfu în cadrul unei conferințe de presă.