La Reșița a fost marcat un deceniu de implicare, un deceniu de solidaritate cu cei aflați în nevoie, un deceniu scurs de când o mamă din Reșița, în semn de recunoștință față de medicii care i-au salvat fetița aflată în pericol de moarte în urma unor erori medicale, a inițiat o campanie de donare de sânge.
În cei zece ani scurși de atunci, sub titulatura „Un strop de sânge pentru un copil”, reșițeanca Liliana Gherle a desfășurat sute de acțiuni umanitare în care a reușit să implice instituții și oameni de bine din toate categoriile sociale.
La 10 ani de când a inițiat campania „Un strop de sânge pentru un copil”, Liliana Gherle a reușit, din nou, să îi mobilizeze pe oamenii cu suflet mare pentru a marca acest moment cum altfel decât așa cum a început totul: donând sânge.
Alături de Liliana au fost și de această dată partenerii trandiționali ai campaniei „Un strop de sânge pentru un copil”: medicii, polițiștii, jandarmii și pompierii cărășeni care de fiecare dată au spus DA acțiunilor umanitare. Cărășenii sunt așteptați în continuare la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița, nevoia de sânge fiind foarte mare.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin