Polițiștii cărășeni au acționat weekendul trecut pe raza întregului județ în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În urma acestor acțiuni au fost aplicate peste 500 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare. Ca măsură complementară, au fost reținute și retrase 50 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.
„Pentru abaterile constatate, au aplicat 502 sancțiuni contravenționale, dintre care 282 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. 39 de conducători auto și pasageri au fost sancționați contravențional pentru că nu au purtat centura de siguranță pe timpul deplasării. 4 conducători auto care au depășit cu peste 50 km/h, respectiv cu peste 70 km/h limitele legale de viteză au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Alte 11 permise de conducere au fost reținute pentru nerespectarea regulilor privind depășirea”, transmit polițiștii cărășeni.
Pentru abaterile constatate au fost reținute în vederea suspendării 26 de permise de conducere și retrase 14 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost constatate 5 infracțiuni la regimul rutier.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin