Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa implementează un proiect extracurricular ce are ca obiectiv recunoaşterea de către studenţi şi elevi a particularităţilor învăţării şi practicării sporturilor de iarnă ca formă de promovare a turismului montan, precum şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi creativitate, gândirea critică şi iniţiativa, înţelegând totodată importanţa practicării sportului ca mijloc de menţinere a sănătăţii.

Beneficiari direcţi, studenţi ai universităţii reşiţene au parte de curriculum integrat şi de un mediu de instruire şi învăţare cu accent interdisciplinar, cunoscând oportunităţile oferite de judeţul Caraş-Severin în practicarea sporturilor de iarnă; pe de altă parte se formează capacitatea de a utiliza metodologii şi procedee de perfecţionare a deprinderilor de utilizare a spaţiului şi timpului în scop de relaţionare în activităţi de educaţie fizică şi sportive.

Un prim grup de studenţi s-a aflat în perioada 26 ianuarie – 1 februarie 2019, iar un al doilea grup în intervalul 10 – 15 februarie în staţiunea Muntele Mic, însoţiţi de cadre didactice universitare de specialitate.

Sâmbătă, 23.03.2019, Stațiunea Muntele Mic

O zi împreună pe Muntele Mic! Cadre didactice și studenți #UEMR au petrecut o zi minunată pe Muntele Mic alături de elevi ai Colegiul National Traian Lalescu Resita.
În cadrul proiectului extracurricular „UEMR – manager al dezvoltării identităţii locale a Banatului de Munte prin sporturile de iarnă (SMS-UEMR)”, cadrele didactice și studenții ai universității îi ajută pe elevii reșițeni să recunoască particularitățile fundamentale ale învățării și practicării sporturilor de iarnă, ca formă de promovare a turismului montan, dezvoltându-şi abilităţile de comunicare şi creativitatea, gândirea critică şi iniţiativa, înţelegând importanța practicării sportului ca mijloc de menținere a sănătății.

Articolul precedentZiua cea mai lungă la Consiliul Județean
Articolul următorCopil găsit înecat într-un canal