Trei persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din Reşiţa după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 58 Soceni-Ezeriş, una dintre victime rămânând blocată în interiorul maşinii, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin.

Pentru salvarea victimelor au intervenit pompierii militari din Reşiţa care au deplasat la faţa locului o autospecială pentru stins incendii şi descarcerare.

Trei echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi SMURD au acordat primul ajutor răniţilor, după care au preluat victimele şi le-au transportat la UPU Reşiţa, în stare de conştienţă. 

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentCentrală termică donată de primărie spitalului din Reșița
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET