”Noi o propunem pe doamna Lenuța Ciurel” au fost cuvintele care au dat, practic, foc sălii de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin și ele au fost rostite de către Victor Tiugan, consilierul județean exclus de PSD.

Totul a plecat de la mai multe propuneri de membrii în ATOP și în consiliile de administrație ale Casei Corpului Didactic respectiv CLDPS. Grupul PSD a declanșat prima surpriză când liderul grupului, Ioan Crina, l-a propus pe consilierul Gabriel Dinu, exclus și el din partid de către Cex-ul PSD CS. Liberalii l-au propus pe Ghiță Sporea iar consilierul Victor Tiugan a cerut cuvântul și a spsus: ”noi o propunem pe doamna Lenuța Ciurel”. Toți au început să se întrebe în numele cărui ”noi” vorbește Tiugan, iar Daniel Surdu chiar a luat cuvântul și a întrebat despre care ”noi” vorbește domnul Tiugan. Dar n-a primit răspuns…

Ceva mai voalat a fost secretarul general al județului, Darian Ciobanu, care a cerut ca cei nominalizați să confirme că acceptă candidaturile, confirmările venind imediat.

De îndată după formularea propunerilor, președintele Hurduzeu a cerut o pauză pentru tipărirea buletinelor de vot iar Victor Tiugan a început o conversație telefonică care a ținut aproape toată pauza.

Am încercat să-i cerem lui Victor Tiugan să ne lămurească cine este acel ”noi” din expunerea sa, dar mai mult de câteva bâlbe n-a putut rosti. A încercat să-l salveze Flavius Nedelcea, în compania căruia se afla, care ne-a spus că ”de fapt era vorba despre eu, eu propun, căci orice consilier județean poate face propuneri…”.

La vot n-au câștigat nici propunerile grupului PSD, Nicolae Grindeanu reușind să primească 19 voturi împotrivă iar Gabriel Dinu doar 13 voturi, deși liberalii aveau doi oameni absenți și încă un om nevalidat după demiterea lui Aurel Miclea. Dar a fost aleasă Elena Meteleaucă în consiliul de administrație, respectiv Ghiță Sporea la ATOP!

Cu alte cuvinte, se pare că în Consiliul Județean Caraș-Severin apare un nou grup, grup care cel mai probabil, va și face cărțile, deși acum s-au limitat să susțină candidații liberalilor.

Articolul precedentLuca Mălăiescu: creșterea salariilor la primării poate fi și o capcană, trbuie mare atenție
Articolul următorAmenințare cu bombă la Liceul ”Tata Oancea” din Bocșa, elevii și profesorii au fost evacuați