Inspectorii de muncă au efectuat peste 200 de controale numai în luna septembrie

ITM-CS
Inspectorii ITM Caraș-Severin au efectuat peste 200 de controale numai în luna septembrie și au dat amenzi de peste 50.000 de lei.
Ca urmare a celor 209 controale efectuate pe parcursul lunii septembrie 2019, de către inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 52.500 lei, aceștia au dispus angajatorilor 337 măsuri obligatorii în scopul remedierii deficiențelor constatate în urma verificărilor.În domeniul
relațiilor de muncă
inspectorii au găsit diverse probleme precum contracte de muncă individuale nu au fost întocmite, ceea ce s-ar numi mai pe românește „ munca la negru”, nu s-a respectat, incredibil, salariului minim brut pe țară garantat, care oricum nu este cine știe ce, datele nu au fost transmise la termen prin REVISAL, toate aceste nereguli aducând însă ITM-ului un venit de 49.000 lei.Nici la verificarea aspectelor de securitate și sănătate în muncă angajatorii nu au stat prea bine, inspectorii depistând situații ca: nu era desemnată persoana care să acorde în caz de nevoie primul ajutor, instructajul periodic SSM nu era efectuat pentru toți angajații, planul de prevenire și protecție nu era actualizat. Prin urmare inspectorii ITM au aplicat și în aceste situații amenzi în valoare totală de 3.500 lei
Citește și:
- 08:02 - Analiză Daniel Udrescu: Cum a fost distrus motorul IMM al României și de ce statul a intrat în spirala datoriei. De la 1.000.000 € la 100.000 €
- 18:14 - Analiză Daniel Udrescu: De ce prorogarea indexării pensiei încalcă însăși structura dreptului constituțional la pensie
- 08:12 - Analiză Daniel Udrescu: Statul impozitează inflația. Statul nesocotește justa așezare a sarcinilor fiscale și necesitatea protecției proprietății
- 17:19 - Descoperire incredibilă pentru o femeie din Serbia: ce a făcut după ce a găsit 700.000 de euro sub saltea
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News













