Sortiment de chipsuri, RETRAS de la vânzare dintr-un mega lanț de magazine - Substanţa dăunătoare din pungă

Sortiment de chipsuri, RETRAS de la vânzare dintr-un mega lanț de magazine - Substanţa dăunătoare din pungă
Un sortiment de chipsuri a fost retras de la vânzare din magazinele Mega Image, din cauza conţinutului ridicat de acrilamidă
Un sortiment de chipsuri a fost retras de la vânzare din magazinele Mega Image, din cauza conţinutului ridicat de acrilamidă, o substanţă dăunătoare. Persoanele care au cumpărat produsul sunt sfătuite să nu îl consume.
Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mega Image a retras de la vânzare produsul Terra Chips Stripe&Blues 110 grame, lot: 228 A3, cu termenul de valabilitate: 29/03/2023.
”Retragerea produsului de pe piaţă şi rechemarea acestuia de la consumatori au fost declanşate la solicitarea furnizorului, constatându‐se un conţinut ridicat de acrilamidă. Toate produsele retrase urmează a fi distruse”, arată sursa citată.
Consumatorii nu trebuie să consume acest produs, fiind rugaţi să îl distrugă sau să îl returneze la magazinul de unde l-au cumpărat, cu bonul fiscal, până în 17 martie.
Acrilamida este o substanţă oxidantă rezultată din degradarea amidonului, de obicei în urma procesului de prăjire la temperaturi înalte.
Citește și:
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News











