Primarul din Caransebeș, suspectat că a sărit rândul la vaccin

Primarul din Caransebeș, suspectat că a sărit rândul la vaccin
Primarul municipiului Caransebeş şi-a făcut acest vaccin, deşi nu se încadrează în prima etapă de vaccinare
Primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, a anunţat pe pagina sa de socializare, miercuri, că s-a vaccinat împotriva COVID-19 şi a arătat că prin gestul lui nu a încercat să îi convingă pe sceptici să se vaccineze, ci a vrut să sublinieze importanţa vaccinului. Borcean şi-a făcut vaccinul împotriva COVID-19 deşi nu se încadrează în prima etapă de vaccinare.
”Nu am încercat să-i conving pe cei sceptici de importanţa vaccinului, dar celor nehotărâţi le pot spune doar atât: nu doare deloc. Celor cârcotaşi: eu nu-mi risc viaţa pentru politică sau publicitate, ci încerc să fiu un exemplu, de data asta pozitiv, că negativ am fost destul. Cât despre istoricul vaccinurilor, la fel de simplu vă spun că ele au salvat omenirea şi a crescut, semnificativ, speranţa de viaţă, nu de moarte. Dacă acum voi avea un cip implantat, niciun necaz, m-am obişnuit cu supravegherea de toate felurile”, a scris Borcean pe Facebook.
Felix Borcean a postat pe pagina sa de socializare şi o fotografie din timpul vaccinării.
Primarul municipiului Caransebeş şi-a făcut acest vaccin, deşi nu se încadrează în prima etapă de vaccinare care are loc în prezent şi în care sun incluse doar persoanele din categoria lucrătorilor din domeniile sănătăţii şi social – sistem public şi privat. El a spus că a folosit un vaccin care, altfel, ar fi fost inutilizabil și că nu a luat în niciun fel locul cuiva.
Etapa a doua de vaccinare începe vineri, în data de 15 ianuarie, iar aici sunt incluşi adulţi cu vârsta peste 65 de ani; persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate şi lucrători care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News














