Încep lucrările de restaurare a Podului de piatră din Băile Herculane

Încep lucrările de restaurare a Podului de piatră din Băile Herculane
Primăria Băile Herculane anunță închiderea circulației, începând de marți, 8 noiembrie, pe Podul de piatră
Primăria Băile Herculane anunță închiderea circulației, începând de marți, 8 noiembrie, pe Podul de piatră care face legătura între strada Cernei și Piața Hercules. Aflat, în prezent, în stare avansată de degradare, podul, care este monument istoric cu o vechime de peste un secol și jumătate, va intra într-un amplu proces de reabilitare și restaurare.
Construit în 1865, pe locul în care a existat un pod din lemn, ridicat cu aproape o sută de ani mai devreme, Podul de piatră din Băile Herculane va fi restaurat cu ajutorul fondurilor europene, printr-un proiect Regio – "Reabilitare obiecte de patrimoniu pentru promovarea turistică a Staţiunii Băile Herculane: Pod de piatră” –, în valoare de aproximativ 5.500.000 de lei. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului / SUERD (Regiunea Dunării) – Investiții în infrastructura din turism.
Lucrările, care implică executarea de reparații capitale – reabilitarea infrastructurii rutiere a podului de piatră și a culoarului acoperit, cu refacerea elementelor arhitecturale inițiale –, vor începe mâine, 8 noiembrie. "Din cauza lucrărilor executate la calea de rulare, începând din data de 8 noiembrie, circulația pe podul de piatră va fi oprită. Accesul spre Piața Hercules și către Hotelul Roman se va face în această perioadă prin strada Zăvoiului, continuând cu acces pe sens unic pe strada Izvorului, prin fața Băilor Neptun, către Piața Hercules. Întoarcerea va fi posibilă pe DN 67A (drumul forestier). În toată această perioadă transportul public local va fi efectuat în centrul vechi al stațiunii până la stația de la Hotelul Cerna”, anunță Primăria Băile Herculane. Restricțiile vor fi valabile până la finalizarea lucrărilor care nu pot fi executate fără oprirea circulației.
"Ne cerem scuze pentru neplăcerile pricinuite cetățenilor și turiștilor de închiderea circulației pe podul de piatră în următoarea perioadă, însă aceste lucrări nu pot fi făcute altfel. Iar reabilitarea podului este o parte importantă a eforturilor de a reface monumentele istorice din centrul stațiunii Băile Herculane. Vă mulțumim pentru înțelegere”, transmite primarul orașului Băile Herculane, Cristian Miclău.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin
Citește și:
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News










_4f88515c25_a3b9209761.webp)
