Hotel închis de Protecția Consumatorului, în Caraș-Severin. Ce au găsit inspectorii

Hotel închis de Protecția Consumatorului, în Caraș-Severin. Ce au găsit inspectorii
Totul a plecat de la o sesizare primită de Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
Un control efectuat ieri la Hotelul Turist, de către comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Caraș-Severin, s-a soldat cu luarei unei măsuri drastice.
Totul a plecat de la o sesizare primită de Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Care a postat astăzi pe Facebook următoarele: „Am primit acest mesaj: «Hotel Turist, oraș Reșița, Bucătărie sub nivelul Horeca, cazare insalubră, mucegai, lenjerii de pat de pe timpul primului război». Colegii mei au ajuns de urgență și au închis hotelul, pentru că informația s-a confirmat! În funcție de ce mesaje primim, ne mobilizăm și acționăm cu celeritatea ce se impune!”
CJPC Caraș-Severin a transmis, la solicitarea resita.ro, următorul comunicat de presă:
„În urma unei sesizări primite cu privire la nerespectarea prevederilor legale în domeniul protecției consumatorilor la prestarea serviciilor de cazare, la Hotelul Turist din stațiunea Secu, județul Caraș Severin, pe data de 23.04.2023, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Caraș Severin a desfășurat o acțiune de control la locația menționată, administrată de SC Euro-Turism SRL.
În urma verificărilor, s-a constatat faptul că aspectele semnalate se confirmă, operatorul economic nerespectând condițiile igienico-sanitare la prestarea activității de cazare.
Ca atare, comisarii CJPC Caraș Severin au aplicat 2 amenzi contravenționale, în cuantum total de 6.000 lei și au dispus, totodată, măsura de oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor, la acest operator economic.
Neregulile constatate au fost următoarele:
folosirea, în camerele pregătite pentru primirea turiștilor a unor saltele rupte, pătate, a unor perne și lenjerii pătate, utilizarea unui mobilierul prăfuit, neigienizat, în camere
folosirea unor spații de cazare cu igrasie, cu băi neigienizate, cu pânze de păianjeni, fără covorașe antiderapante, cu aplice electrice desprinse parțial de la instalația electrică
lipsa vizei de funcționare pe anul în curs, pe autorizația de funcționare emisă de Primăria Municipiului Reșița.”
Sursa: Realitatea de Caras-Severin
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News














