Face un an de închisoare pentru că s-a urcat beat la volan

Face un an de închisoare pentru că s-a urcat beat la volan
Marți, 26 mai, în jurul orei 18.00, polițiști de la Secția 2 Poliție Rurală Caransebeș au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la aceeași dată, de Judecătoria Caransebeș, pe numele unui bărbat de 26 de ani din Obreja, condamnat la 1 an închisoare
Marți, 26 mai, în jurul orei 18.00, polițiști de la Secția 2 Poliție Rurală Caransebeș au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la aceeași dată, de Judecătoria Caransebeș, pe numele unui bărbat de 26 de ani din Obreja, condamnat la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Astfel, la data 07.01.2019, bărbatul în cauză a fost depistat de polițiști, pe raza comunei Obreja, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența alcoolului, la testarea cu aparatul etilotest a tânărului, rezultând o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La aceeași dată, acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea determinării concentrației alcoolemiei în organism, iar polițiștii au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.
La finalizarea cercetărilor, a fost întocmit rechizitoriul și trimis cu propunere la instanța competentă, pe baza probatoriului administrat aceasta dispunând condamnarea persoanei în cauză.
În cursul zilei de ieri, polițiștii l-au identificat și condus pe tânăr la Penitenciarul Timișoara, unde l-au depus în vederea executării pedepsei închisorii.
”Reamintim faptul că normele penale prevăd și sancționează cu închisoare de la unu la cinci ani sau amendă, fapta unei persoane de a conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, având la momentul prelevării mostrelor biologice o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au depistat de la începutul acestui an și până în prezent, 59 de persoane care au condus vehicule pe drumurile publice aflându-se sub influența alcoolului, având în aerul expirat valori de peste 0,40 mg/l alcool pur.
În toate situațiile au fost întocmite dosare penale, fiind continuate cercetările” ne transmite inspectorul Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Citește și:
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News











