Concurs cu premii în Noaptea Muzeelor la Reşiţa

Concurs cu premii în Noaptea Muzeelor la Reşiţa
Anul acesta, organizatorii evenimentului invită vizitatorii la un concurs inedit
Asociaţia Euroland Banat din Reşiţa se alătură şi în acest an evenimentului Noaptea Muzeelor, alături de muzeele: Banatului Montan, Cineastului Amator, Comunității Evreilor din Reșița, Centrului Universitar UBB, salonului de fotografie industrială (situat Vila/Biblioteca CSR de lângă Casa Judeţeană de Pensii). Voluntarii asociaţiilor Euroland Banat şi Voluntariatul pentru Toţi vor asigura tururi ghidate la Muzeul Locomotivelor cu Abur Reşiţa şi suport pentru vizitele de la Sinagogă (aflată între Universalul Vechi şi Colegiul Naţional Diaconovici-Tietz.
Anul acesta, organizatorii evenimentului invită vizitatorii la un concurs inedit!
Ce trebuie să faceţi?
– Ridicaţi buletinul de vizitare fie de la Muzeul Banatului Montan, fie de la Salonul de fotografie industrială (număr limitat)
– Vizitaţi toate locațiile din circuitul de Noaptea Muzeelor Reșița – 2021
– Ștampilaţi buletinul în fiecare locație (întrebaţi persoanele responsabile din fiecare locație)
– Când aveţi toate ștampilele pe buletinul de vizitare, lăsaţi-l fie la Muzeul Banatului Montan Reșița, fie la Salonul de fotografie industrială (nu uitaţi să treceţi numele, telefonul sau o adresă de email la care vă putem contacta).
Muzeul Cineastului Amator oferă 3 tricouri aniversare imprimate de Atelier Francois.
De asemenea, puteți câștiga una dintre cele 10 invitații de a vizita gratuit una din viitoarele expoziții organizate de Muzeul Banatului Montan Reșița.
Listă locații și orar:
-Salonul de Fotografie Industrială – 17:00-21:00 (Strada Traian Lalescu nr. 27)
-Sinagoga din Reșița – 17:00-21:30 (Strada Mihai Viteazu nr.8 ). Organizatori Comunitatea Evreilor Reșița și Asociația Euroland Banat.
-Muzeul Cineastului Amator – 18:30-23:30 (Centrul Universitar UBB Reșița, Piaţa Traian Vuia nr. 1-4)
-Muzeul de Locomotive cu Abur Reșița – 16:00-20:30 (Calea Timișoarei, zona Triaj) – tur ghidat realizat de Asociația Euroland Banat.
-Muzeul Banatului Montan Reșița – 17:00-01:00 (Bd. Republicii nr. 10)
-Colecţia personală Costel Rob, Câlnic – 10.00-24.00 (str. Bistra nr. 59)
Organizatorii invită reşiţenii şi pe toţi cei dornici de o experienţă deosebită să facă o plimbare culturală la obiectivele menţionate.
Evenimentul şi vizitele se vor desfăşura cu respectarea regulilor stabilite de autorităţi şi a prevederilor legale privitoare la măsurile necesare combaterii pandemiei de COVID-19.
Sursa foto: Primăria Reșița
Sursa: Realitatea de Caras-Severin
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News










