Circulația pe Transfăgărășan se redeschide astăzi

Circulația pe Transfăgărășan se redeschide astăzi
Circulaţia va fi permisă doar pe timpul zilei, între orele 7:00 - 21:00
Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), între Piscu Negru şi Cabana Bâlea Cascadă, se redeschide miercuri, începând cu ora 8:00, pentru toate categoriile de autovehicule, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Circulaţia va fi permisă doar pe timpul zilei, între orele 7:00 - 21:00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea drumului în condiţii de siguranţă, precizează sursa citată.
"De asemenea, vă recomandăm să circulaţi cu atenţie, mai ales având în vedere că anul acesta a crescut numărul urşilor care se deplasează şi chiar staţionează pe partea carosabilă. Pentru a evita evenimente nedorite este foarte important să nu încercaţi să hrăniţi urşii, chiar dacă vă aflaţi în autovehicul, şi să nu faceţi gesturi care ar putea să declanşeze reacţii agresive ale acestora", se mai arată în comunicat.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:10 - Cristina Butură (deputat AUR): „Pacienții cu cancer nu pot fi ostaticii incompetenței și birocrației din sistemul de sănătate”
- 12:35 - Mesaj de la Gheorghe Hagi pentru Cristi Chivu după titlul din Italia: „Performanță uriașă”
- 11:39 - Anca Alexandrescu, înainte de moțiune: „Bolojan e un dictator, se agață cu disperare de putere!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News














