ANM: Cod galben de caniculă și ploi

ANM: Cod galben de caniculă și ploi
Prognoza meteo emisă astăzi de ANM anunță caniculă și instabilitate termică accentuată
Prognoza meteo a fost actualizată. Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat, dar și cod galben de ploi.
Prognoza meteo emisă astăzi de ANM anunță caniculă și instabilitate termică accentuată.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN DE PLOI
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică
Interval de valabilitate: 02 august, ora 12:00 – 02 august, ora 20:00
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, local în Dobrogea, nordul și în estul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55...75 km/h), vijelii, descărcări electrice, averse torențiale și grindină. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
Manifestări de instabilitate amosferică vor fi izolat și în restul Munteniei, al Moldovei și în sud-estul Transilvaniei.

INFORMARE METEOROLOGICĂ DE CANICULĂ
Interval de valabilitate: 02 august
Fenomene vizate: disconfort termic ridicat, caniculă
Zone afectate: conform textului
În Câmpia Română, Lunca Dunării și Podișul Dobrogei, disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, iar pe alocuri va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 36 de grade.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN DE CANICULĂ
Interval de valabilitate: 03 august
Fenomene vizate: val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții
Joi, valul de căldură se va extinde în vestul, sudul și sud-estul țării, unde va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 18 și 25 de grade.
Vineri, valul de căldură se va extinde și intensifica în toată țara.

Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News











