De 17 ani, pelerinajul la Crucea-monument de pe Muntele Mic în ziua Înălțării Sfintei Cruci a devenit o tradiție, la care participă zeci de credincioși din întreaga Eparhie a Caransebeșului și din întreg Banatul, pentru a-și aduce recunoștința față de Domnul nostru Iisus Hristos pentru Sfânta Sa Cruce, dar și față de eroii neamului românesc.
Și în acest an, credincioșii sunt invitați, miercuri, 14 septembrie, să se înalțe duhovnicește la Crucea Mântuitorului Hristos, prin participarea la pelerinajul de pe Muntele Mic, care va debuta cu procesiunea la Crucea-monument începând cu ora 8:45, după întâmpinarea ierarhilor.
În continuare, începând cu ora 9:30, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului alături de Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, înconjurați de un numeros sobor preoți și diaconi, continuând cu slujba de pomenire a eroilor. Evenimentul se va încheia cu depunere de coroane și ceremonialul militar.
Suntem invitați ca, la Înălțarea Sfintei Cruci, să venim în duh de rugăcine și în comuniune, cu recunoștință și pocăință, rostind astfel:
Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui protivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău!
Sursa: Realitatea de Caras-Severin