Ziua Culturii Naționale, sărbătorită în fiecare an pe 15 ianuarie, în același timp și ziua în care celebrăm nașterea poetului Mihai Eminescu, a devenit în ultimii ani un prilej de accentuare a sentimentului național, cu scopul promovării valorilor culturale românești.
Cu ocazia Zilei Culturii, Consiliul Județean Caraș-Severin organizează proiectul ”O săptămână de cultură”, eveniment menit să aducă un omagiu personalităților emblematice și valorilor culturale ale României.
La început de an aniversăm nașterea poetului național Mihai Eminescu și, în același timp, Ziua Culturii Naționale. 15 ianuarie devine astfel, de fiecare dată, un moment festiv și un bun prilej de reflecție asupra rolului culturii în societatea noastră.
”Începând din 2016, 15 ianuarie a devenit o sărbătoare de o importanță majoră pentru toți românii – Ziua Culturii Naționale. Consiliul Județean Caraș-Severin marchează acest moment printr-o săptămână de cultură. Organizarea evenimentului a fost posibilă numai datorită unei bune colaborări între Consiliul Județean Caraș-Severin, instituțiile de cultură din județ și diferiți parteneri care conștientizează cât de importantă este cultura națională pentru noi toți și pentru generațiile viitoare.
Cu atât mai importantă este această zi, cu cât sărbătorim 173 de ani de la nașterea poetului nepereche, Mihai Eminescu. Într-o societate care este în continuă schimbare avem nevoie de repere ale identității noastre, iar Mihai Eminescu reprezintă unul dintre ele”, a declarat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
În cadrul proiectului cultural ”O săptămână de cultură, 9 – 15 ianuarie 2023”, vor avea loc mai multe evenimente dedicate culturii:
9 ianuarie- Lansare de carte în sala de ședințe „Sorin Frunzăverde” a Consiliului Județean Caraș-Severin. Salutăm apariția acestui volum important pentru istoria județului Caraș-Severin și contribuția arhiviștilor din cadrul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Caraș-Severin;
11 ianuarie- Vernisajul expoziției de carte poștală „Imagini urbane cărășene”, în foaierul sălii de ședințe „Sorin Frunzăverde” a Consiliului Județean Caraș-Severin;
13 ianuarie- Eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale la Muzeul Banatului Montan, Reșița – „Eminescu.Altfel” în cadrul căruia vor avea loc:
– Un moment artistic susținut de Teatrul de Vest, Reșița;
– Expoziția de carte „Fenomenul Eminescu”;
– Un moment artistic susținut de Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Românu”;
– Sub zodia Culturii – conferențieri publice;
– Momentul artistic „Scrisori de dragoste”, susținut de Centrul de Cultură Tradițională Caraș-Severin, în colaborare cu Colegiul Național „Mircea Eliade”, Reșița.
13 ianuarie – Ziua Culturii Naționale la Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș va fi marcată printr-un program artistic și o prezentare de carte în parteneriat cu Asociația Ecouri Culturale și Clubul Copiilor Caransebeș;
15 ianuarie – Premiera spectacolului „A fost odată în `46”, adaptare după Leonid Zorin la Teatrul de Vest, Reșița;
15 ianuarie – Inaugurarea Bibliotecii Episcop acad. Nicolea Popea din cadrul Episcopiei Caransebeșului.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin