Trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit în această dimineață, la un accident rutier produs pe DN 56 A, în localitatea Hinova. Un autotren încărcat cu cereale s-a răsturnat și a blocat circulația pe ambele sensuri de mers. Șoferul tirului a fost rănit ușor, dar a refuzat evaluarea medicală.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că un bărbat, de 61 de ani, cetățean turc, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe DN 56A, în localitatea Hinova, ar fi pierdut controlul direcției și s-ar fi răsturnat în șanțul de pe marginea părții carosabile și peste gardul unui imobil. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. La acest moment pe DN 56 A circulația este dirijată de polițiști pe un singur sens. Polițiștii urmează sa ia masurile legale față de conducătorul auto, iar administratorul drumului să elibereze partea carosabilă”, informează IPJ .

 

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentO săptămână de cultură în Județul Caraș-Severin
Articolul următorSalarii şi solde mai mari pentru militari și polițiști din 2023 | Decizia Guvernului