O femeie domiciliată în municipiul Caransebeş, plecată în concediu la mare, a fost găsită înecată la Mangalia în noaptea de 6 spre 7 august. Nimeni nu a sesizat Poliția cu privire la dispariția ei.
Potrivit agentului de poliţiei Cristina Vasile din cadrul Biroului de Presă al Poliţiei Constanţa, pe corpul femeii în vârstă de 68 de ani nu s-au găsit urme de violenţă, astfel că cel mai probabil femeia s-a înecat, însă rezultatul necropsiei va stabili cu exactitate cauza morţii.
Specialiştii ISU Constanța avertizează turiștii care ignoră recomandările salvamarilor că marea nu iartă greşelile şi teribilismul. Numai vineri, 11 persoane, între care şi un copil de 11 ani, au avut nevoie de salvatori, un bărbat murind.
”Oameni buni! marea nu iartă greşelile şi teribilismul”, scrie ISU Constanța pe pagina sa de Facebook.
”Câți dintre cei dragi nouă trebuie să îşi mai piardă viața în apele Mării Negre? Bilanț negru al unei zile de vineri pe litoral. Nu mai puțin de 11 persoane (printre care şi un copil de 11 ani) au avut nevoie de salvatori. Din păcate un bărbat a decedat, un tânăr este în comă in spital iar alt tânăr este dat dispărut”, adaugă ISU Constanța.