Un accident grav a avut loc duminică seara în zona Pieței Republicii din municipiul Reșița după ce o șoferiță grăbită s-a izbit de autospeciala Jandarmeriei și a ricoșat într-un loc de joacă pentru copii.

Potrivit plt. maj. Marius Săndulescu jandarmii se aflau într-o misiune de patrulare privind menținerea ordinii publice și au încetinit (posibil pentru a întoarce deși acolo este linie dublă continuă) moment în care au fost izbiți din spate de o șoferiță de 42 de ani al cărei autoturism a ricoșat, apoi, într-un loc de joacă amenajat de Primăria Reșița.

”S-a efectuat cercetarea la fața locului. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” spune insp. Adrian Jurjică Dumiter de la biroul de presă al IPJ Caraș-Severin.

Din fericire, la locul de joacă nu se afla nici un copil în acel moment al serii. ”În această după – masă la locul de joaca din Muncitoresc! Eram cu copiii mei și ai prietenilor din vecini. Cum a fost posibilă amplasarea locului de joaca în buza șoselei? Trebuie să moară copiii pentru a gândi și pentru Muncitoresc un loc de joacă departe de șosea? Slavă DOMNULUI au scăpat, dar cu câteva momente în urmă se aflau exact în locul în care a ajuns mașina!” a scris Cristian Chioncel, prorectorul Universității ”Eftimie Murgu” din Reșița pe pagina sa de facebook.

Articolul precedentFără viteză excesivă pe DN 6
Articolul următorO femeie din Caransebeș găsită înecată în Marea Neagră