Rămasă în memoria Facebook ca ministrul care dansa pe mese, Natalia Intotero a ajuns și în Caraș-Severin, chiar între elevi, așa cum șade bine unui fost cadru didactic ajuns ministru.
Peste 300 de elevi au participat, luni, la Reşiţa, la lansarea campaniei naţionale „Informare acasă! Siguranţă în lume!”, destinată românilor care doresc să muncească, să studieze şi să locuiască în străinătate.
„Un cetăţean informat este un cetăţean câştigat. Acesta este motivul care a stat la baza campaniei pe care am desfăşurat-o, până în momentul de faţă, în peste 33 de judeţe ale ţării. În următoarea perioadă de timp vor finaliza toate judeţele. Pe parcursul acestei zile vom merge şi în judeţele Timiş şi Arad. Prima etapă a campaniei este dedicată tinerilor care doresc să muncească, să-şi continue studiile ori să locuiască peste graniţe. Prin intermediul Ministerului Educaţiei, respectiv, al fiecărui Inspectorat Şcolar Judeţean s-a făcut această mobilizare în rândul elevilor claselor a XI-a, Consiliului Elevilor din fiecare unitate de învăţământ, dar şi în rândul studenţilor şi al Comitetului părinţilor. În cea de-a doua etapă, care se va desfăşura în perioada septembrie – octombrie, vom reveni în fiecare judeţ al ţării, de data aceasta cu ajutorul Consiliilor judeţene şi al primăriilor”, a declarat ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero.
Evenimentul de lansare a campaniei în judeţul Caraş-Severin îşi propune să informeze asupra drepturilor pe care persoanele ce vor să se stabilească în afara graniţelor le au în ţările membre ale Uniunii Europene, precum şi asupra riscurilor la care se expun o dată cu decizia de a munci în străinătate. De asemenea, cei prezenţi au fost informaţi în legătură cu siguranţa la locul de muncă, riscurile unor boli profesionale, protecţia faţă de abuz şi exploatarea prin muncă sau de orice alt tip, susţinerea accesului nediscriminatoriu al lucrătorilor români pe piaţa muncii, precum şi numerele de urgenţă în caz de necesitate.
O sesiune de informare similară va fi organizată și pentru persoanele adulte.
”Felicit iniţiatorii pentru coalizarea acestor forţe instituţionale, prin care se construiesc adevărate instrumente de sprijin pentru românii aflaţi peste graniţele ţării. Informarea cetăţenilor români asupra riscurilor la care se pot expune o dată cu decizia de a pleca peste graniţele României este deosebit de importantă. În acest fel se pot preîntâmpina situaţii grave şi este recomandat ca, toţi cei care au fost prezenţi la întâlnirea de astăzi, să transmită informaţiile primite şi mai departe, în rândul cunoscuţilor” a spus Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin care a fost și gazda generică a acțiunii.