În această minivacanță, poliţiştii cărășeni au desfășurat 85 de acțiuni și controale, la nivel județean, pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Peste 160 de polițiști au acţionat, în medie, zilnic, pentru asigurarea ordinii și siguranței publice şi prevenirea oricăror evenimente antisociale, precum şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Poliţiştii au intervenit la 205 solicitări ale cetăţenilor, dintre care 150 sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Totodată, în cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat peste 780 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 280.000 de lei.

Pentru abaterile constatate la regimul rutier au fost reținute 48 de permise de conducere, dintre acestea 11 pentru depășirea vitezei legale, și au fost retrase 19 certificate de înmatriculare.

În această perioadă, au fost înregistrate 50 de fapte de natură penală, 15 dintre acestea fiind infracţiuni contra persoanei, iar 16 fiind evenimente de natură rutieră, 5 accidente rutiere și 11 infracțiuni constatate pe drumurile publice.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentSpecialiștii au stabilit. Acesta a fost cel mai TRAGIC an din istoria omenirii
Articolul următorDrum periculos în Caraș-Severin, 6 accidente grave în primele luni ale anului