Prefectul Cristinel Pavel a făcut miercuri, 11 martie, o vizită de lucru în punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I, unde au fost instituite măsuri speciale în contextul crizei coronavirusului.

”Trecem prin momente dificile și în acest sens am luat toate măsurile necesare pentru a gestiona în mod corect situația astfel încât cetățenii să nu aibă de suferit.Toate instituțiile statului sunt la datorie și aici mă refer la toate structurile MAI, cât și personalul medical al Direcției de Sănătate Publică – inspectorii de sănătate, asigură permanența 24 de ore dn 24 în punctul de trecere al frontierei. În vama Porțile de Fier 1 nu sunt probleme deosebite, traficul este normal”, a declarat prefectul.

Totodată, Cristinel Pavel a făcut apel la cetățeni să respecte indicațiile pentru a-i proteja pe cei din jur.

”Fiecare cetățean să dea dovadă de spirit civic, să se gândească că trebuie să îi protejeze pe ceilalți, nu numai pe ei, ci și familiile. Dacă nu reușim în aceste momente să dăm dovadă de unitate unii față de ceilalți atunci să știți că toate măsurile pe care noi încercăm să le luăm sunt în van”, a mai declarat prefectul.

 

 

Articolul precedentCondiții inumane reclamate la izolatorul Spitalului Județean de Urgență din Reșița VIDEO
Articolul următorUngaria a decretat stare de urgență din cauza coronavirusului după 13 cazuri confirmate