De mai bine de 30 de ani, italianul Mauro Morandi este singurul locuitor al insulei Budelli, din Marea Mediterană. În ultimele săptămâni, casa sa de pe insulă a devenit brusc un loc perfect izolat, de unde bărbatul în vârstă de 81 de ani urmăreşte, departe de lume, ştirile despre pandemia provocată de noul coronavirus, se arată într-un material Great Big Story, prezentat de CNN.

Morandi, fost profesor, a ajuns accidental, în urmă cu 31 de ani, în acest loc situat în largul coastelor Sardiniei, în timp ce încerca să navigheze din Italia până în Polinezia. S-a îndrăgostit iremediabil de plajele cu ape limpezi ale acestui mic atol şi a decis să-şi petreacă restul vieţii pe această insulă şi să devină astfel cunoscut drept noul Robinson Crusoe al Italiei.

Mauro Morandi locuieşte în nişte condiţii spartane, într-o cabană modestă construită din lemn şi piatră, prevăzută cu panouri solare pentru producerea de curent electric şi se spală cu apa de ploaie pe care o colectează în diverse recipiente.

Italianul este însă la curent cu ultimele informaţii dramatice din ţara sa  natală, aflată în carantină totală, provocată de epidemia de coronavirus. Noile restricţii impuse îi fac şi lui viaţa mai grea, în condiţiile în care trebuie să aştepte mai mult timp bărcile de aprovizionare care îi aduc mâncare şi alte produse. Cu toate acestea, Mauro nu are motive de îngrijorare.

„Mă aflu, în acest moment, în cel mai sigur loc de pe planetă. Insula aceasta mă protejează total de epidemie. Nimeni nu vine aici, nimeni nu acostează, nu am văzut nici măcar o barcă în larg în aceste zile”, a declarat, pentru CNN, unicul locuitor al insulei Budelli.

În acelaşi timp, Mauro Morandi s-a arătat dispus să ofere şi câteva sfaturi oamenilor care, în prezent, se află nevoiţi să stea izolaţi în casele lor, în această perioadă.

„Iernile aici pot f foarte friguroase, aşa că le petrec închis în casă luni de zile. Nu prea mă vântur pe afară, aşa că îmi fac de lucru prin casă sau pe prispă. Aşa că, ce mare scofală să staţi în casele voastre timp de două săptămâni?”, a spus Morandi.

„Citesc foarte mult. Şi mă gândesc foarte mult”, a mai adaugă italianul, care a precizat că citeşte între 30 şi 40 de cărţi în timpul unei ierni.

 „Cred că oamenilor le e teamă să citească deoarece, în acest fel, s-ar apuca să mediteze şi să se gândească mai mult la diverse cheste, iar asta poate fi periculos: pentru că dacă începi să gândeşti prea mult şi să vezi lucrurile din altă perspectivă, ai putea deveni critic la adresa ta şi să realizezi ce viaţă mizerabilă ai dus până acum”, a spus singurul locuitor al insulei Budelli din Mediterana.

„Am realizat că cele mai frumoase, periculoase şi pline de aventuri călătorii sunt cele pe care le faci cu ajutorul minţi tale, în timp ce stai în sufragerie. Poate de aceea, statul acasă fără să faci nimic este dificil pentru unii dintre noi”.

Articolul precedentOMS: Nu sunt dovezi că persoanele care au contactat virusul SARS CoV-2 dezvoltă IMUNITATE
Articolul următorDr. Alexandru Rafila, despre REINFECTARE: ”Majoritatea oamenilor devin imuni, însă nu se știe pentru cât timp”