Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, face o vizită de lucru joi şi vineri în judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi pentru a verifica stadiul lucrărilor obiectivului de investiţii „Regularizare Valea Mare şi Boşneag”, de la Moldova Nouă dar și cele de la Lacul de acumulare Oravița 1.

Deneș s-a întâlnit şi cu directorii serviciilor deconcentrate şi cu primarii din judeţ, iar după prima zi de vizită a susţinut o conferinţă de presă la sediul PSD Caraș-Severin, după care a făcut o vizită în teren de evaluare a pagubelor produse de inundații în localitatea Slatina Timiș, la insistențele primarului Gheorghe Roma.

De asemenea, vineri, 29 iunie, Deneş va participa la evenimentele organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Dunării, în oraşul Orşova (judeţul Mehedinţi). Totodată, ministrul se va întâlni cu reprezentanţii autorităţilor locale.

Ioan Deneş va fi însoţit de către secretarul de stat pentru Ape, Adriana Petcu, şi de către directorul Direcţiei Politici şi Strategii în Silvicultură, Dănuţ Iacob.

Articolul precedentBanatul are aplicație IT pentru promovare turistică
Articolul următorInconștiență la volan! Polițiștii au oprit la timp un tânăr aventurier