Ieri, un apel la 112 sesiza o posibilă stare de pericol în localitatea Obreja din județul Caraș-Severin.

Mai exact, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe străzile din localitate circulă un autoturism fără numere de înmatriculare. ”În astfel de situații ne așteptăm ca autoturismul respectiv să circule și fără asigurarea obligatorie, fiind un risc pentru ceilalți participanți la traficul rutier. Cele sesizate s-au confirmat, în urma verificărilor a fost identificat conducătorul auto, un tânăr de 18 ani din localitate, care a condus autoturismul cu toate că cunoștea faptul că acesta este neînmatriculat. Mai mult tânărul respectiv nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule” explică cms. șef Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

În continuare polițiștii desfășoară verificări pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, respectiv punerea în circulație și conducerea unui autovehicul neînmatriculat. Din fericire intervenția polițiștilor rutieri a fost înainte să se aibă loc un eveniment nedorit.

”Mulțumim persoanei care a sunat la 112, a fost un apel care, posibil, a ajutat participanții la trafic să evite un pericol real” mai spune cms. șef Dinu Nicorici.

Articolul precedentIoan Deneș, ministrul apelor și pădurilor, vizită de lucru în Caraș-Severin
Articolul următorDin nou cod galben de vreme rea, hidrologii au emis și ei avertizări