Un puternic incendiu a creat panică în această seară între locatarii a două blocuri din zona MFA a cartierului Bocșa Română a orașului Bocșa după ce mai multe deșeuri din construcții rezultate în urma izolării termice a celor două blocuri s-au aprins.
Din fericire intervenția promtă a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa a făcut ca focarul să nu se extindă. Potrivit plt. maj. Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al ISU ”Semenic”, deși pompierii militari de la Reșița au plecat, fiind alertați prin apel la 112, voluntarii au reușit să lichideze focarul înainte de sosirea pompierilor militari.
Nu au fost locatari răniți, dar mai multe persoane spun că au tras o sperietură zdravănă.