Un cumplit accident de circulație a avut loc vineri sera pe pasajul rutier din Centrul Civic al Reșiței, un autoturism ajungând în albia Bârzavei în urma acestuia. Șoferul este în rănit în stare gravă iar pasagerul cu care se afla în autoturism a decedat.

Un grav accident rutier a avut loc vineri seara pe pasajul rutier din Centrul municipiului Reșița, polițiștii spunând că. din primele verificări, se pare că acesta nu a respectat viteza regulamentară.
”Un tânăr de 21 de ani din Reșița conducea un autoturism din direcția Centrul Civic către Cartier Muncitoresc în apropierea intersecției cu strada Golului, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi  pierdut controlul asupra direcției de mers, acroșând parapeții de pe sensul său de deplasare și ricoșând într-un stâlp de iluminat public, apoi căzând cu autoturismul de la o înălțime de circa 12 m, în albia râului Bârzava.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto și a pasagerului, ambii în vârstă de 21 de ani, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale”ne-a declarat inspectorul Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Ambii pasageri au fost preluați de Ambulanță și transportați la Spitalul Județean de Urgență din Reșița. Potrivit inspectorului Alina Boeru aici, pasagerul din autotursim, ar fi decedat după câteva ore de la incident.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Articolul precedentIncendiu în orașul Bocșa, deșeuri din construcții lăsate la întâmplare s-au aprins FOTO
Articolul următorAstăzi a fost învestit în funcție noul prefect al județului Mehedinți