Administraţia publică reşiţeană vrea să achiziţioneze funicularul care străbate centrul municipiului şi să creeze, printr-un proiect cu fonduri europene, o alee suspendată, cu spaţii de recreere.
Viziunea de modernizare a funicularului propusă este unică în Europa şi presupune crearea unei alei pietonale suspendate, amenajarea unui punct de bungee jumping şi o tiroliană, precum şi unele restaurante. Termenul de depunere a acestui proiect este februarie 2019.
În special tinerii consideră ideea primăriei una foarte interesantă şi sunt convinşi că un astfel de proiect ar face Reşiţa mai atractivă. Realizarea acestei lucrări a fost evaluată de către o firmă specializată la valoarea de aproape 130.000 euro.
Consilierii locali au fost de acord cu acest proiect de hotărâre şi au votat, în luna august, achiziţionarea de la actualul proprietar a 500 metri liniari din funicular, care, deşi nu apare pe lista monumentelor istorice, reprezintă o parte din istoria industrială a Reşiţei. Acesta a fost construit între anii 1963-1964 şi ca sistem de transport al calcarului.
Foto deschidere: Banatul Montan – Ghidul tău turistic