Polițiștilor li s-a părut ceva suspect la o mașină, pe raza localității Recaș, din județul Timiș, așa încât i-au făcut semn șoferului să tragă pe dreapta. Acesta a accelerat, încercând să scape de patrula care a plecat pe urmele lui.
Polițiștii au fost nevoiți să tragă patru focuri de armă în plan vertical. Abia atunci au reușit să-l oprească pe fugar și și-au dat seama care au fost motivele care l-au îndemnat pe acesta să încerce să scape de ei. Nu doar că nu avea asupra lui declarația pe proprie răspundere care să-i justifice deplasarea, dar nu deținea permis de conducere și băuse, etilotestul indicând 0.92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul, un bărbat de 26 de ani, s-a ales cu dosar penal. În plus, a fost dej amendat pentru că nu a respectat restricțiile de circulație impose prin Ordonanța Militară.