În viitor, cei care locuiesc ilegal pe strada Bistra vor fi ajutați să intre în legalitate. Este vorba despre una dintre zonele marginalizate ale orașului, locuită de oameni cu stare materială precară și cu locuințe în mare parte degradate, improvizate și fără forme legale, conform caon.ro

În parteneriat cu Asociația Make Better și Fundația Humanitas Pro Deo, primăria implementează pentru ei proiectul „N-am acte, nu exist”, finanțat prin programul Active Citizens Fund România. „Cu ajutorul acestui proiect se pun în aplicare noile prevederi legale printr-un model-pilot de intervenție urbanistică participativă. Scopul este să sprijinim oamenii care trăiesc acolo de zeci de ani să obțină acte pentru terenurile pe care și-au construit casele”, am aflat de la viceprimarul Adrian Dacica. Acest proiect este primul din România în care se reglementează o așezare informală după apariția legii 151/2019 și a normelor de aplicare în 2020.

Prima dintre întâlnirile de lucru care vor avea loc pe parcursul următoarelor 18 luni s-a desfășurat azi, 22 septembrie. Prilej cu care, conform viceprimarului Dacica, a fost pus în vedere un aspect foarte important, anume că intervenția în cartierul Câlnic va permite și o restructurare urbanistică a zonei care va contribui la creșterea calității vieții oamenilor din cartier.

Foto: arhiva

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentGheorghe Dincă a fost CONDAMNAT la 30 de ani de închisoare pentru uciderea celor două adolescente din Caracal
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET