Pentru prima dată după pandemie, la domeniul din Săvârșin s-a reunit familia regală extinsă.
Custodele coroanei Margareta, le are alături pe trei dintre surorile sale, Sofia, Elena și Maria, iar Principele Radu, pe fratele său, Dan Duda, conform radiotimisoara.ro

Masa de Crăciun a fost deja împodobită și a fost inspirată din natură, mai exact din parcul care înconjoară castelul.
În salonul principal a fost împodobit un brad, înalt de 4 metri, iar cadourile sunt așezate deja și vor fi deschise mâine, spune Maiestatea sa Margareta.

 În Ajunul Crăciunului, la domeniul regal au fost primiți dubaşii din Săvârşin iar mâine, Familia Regală va participa, la Catedrala Arhiepiscopală Sfânta Treime din Arad, la slujba de Crăciun.
Celelalte zile de sărbătoare vor fi petrecute în privat.

Foto: romaniaregala. ro

Articolul precedentAlertă meteo în următoarele ore: Cod galben de ceață, cu polei, ghețuș și vânt puternic , inclusiv în vestul țării
Articolul următorParcul Național Cheile Nerei – Beușnița, plin de gunoaie. Cei certați cu bunul simț sunt „arși” la buzunare