Epidemie de gripă în plin sezon de iarnă!? Temperaturile în termometre ne arată că vine mai degrabă primăvara decât iarna cea geroasă și cu toate că vremea e atât de călduroasă, ne confruntăm cu o epidemie de gripă ce crește alert și care din nefericire a reușit sa ucidă.
Am înțeles că persoanele care au murit din cauza gripei de tip B nu erau vaccinate dar cine știe dacă nu cumva acele persoane și-au dorit imunizarea dar nu au avut această posibilitate pentru că medicii de familie primesc mult mai puține doze de vaccin decât cele pe care le solicită!
Se vorbește despre obligativitatea vaccinului când, nu există campanie de educare în acest sens și fiecare părinte este lăsat să își tragă singur informațiile din surse online neverificate.
În campaniile de imagine vedem că un ministru e mai bun decât altul, venind cu aceleași promisiuni recitate diferit. Mai nou observ ca fostul ministru al sănătății filmează clip de promovare a imaginii folosindu-se de eticheta vaccinarii obligatorii pe fundal instrumental cât să atragă atenția … despre ce vorbim? Campanie de vaccinare nu.
Medicii de familie nu pot vaccina nici copiii, nici persoanele în vârsta pentru că nu au primit dozele de vaccin solicitate. Farmaciile nu au nici ele vaccinurile antigripale.
Vrem dar nu avem cu cine! Vrem dar nu putem! Suna cunoscut?