Magistrații Curții de Apel Cluj au motivat recent sentința de condamnare a celor trei criminali din Aluniș, pronunțată în luna octombrie. Deși pe fond cei trei inculpați au mers pe procedură simplificată, ei recunoscându-și faptele, au considerat că au fost prea aspru pedepsițide instanța de fond și au ceut clemență, spunând că au copii minori în întreținere. Instanța de apel le-a respins acțiunea, considerând că faptele comise de cei trei prezintă un grad ridicat de pericol social.
În vara acestui an, Traian Pușcaș, Irina Ana Vasile și Ioan Luca au fost condamnați de Tribunalul Bistrița-Năsăud la ani grei de pușcărie pentru crima comisă în vara anului 2017. Astfel, Traian Pușcaș a fost condamnat la 15 ani şi 8 luni închisoare, Irina Ana Vasile a primit o pedeapsă de 13 ani de închisoare, iar Ioan Luca – 14 ani şi 11 luni. În plus, cei trei trebuie să plătească fiicei minore a victimei două milioane lei daune morale, circa 36.000 lei despăgubiri civile, plus o rentă lunară de 550 lei, începând de la data comiterii faptei și până la împlinirea vârstei majoratului
Nemulțumiți de cuantumul mare al pedepselor primite, cei trei au atacat sentința la Curtea de Apel Cluj, solicitând reducerea acestora.
Potrivit instanței, “inculpații au solicitat reducerea pedepselor aplicate de instanța fondului, sens în care au arătat că apreciază sancțiunile aplicate ca fiind prea aspre, ei având în întreținere copii minori, regretă faptele comise și doresc să achite sumele acordate părților civile cu titlu de daune morale. Distinct, inculpata Vasile Irina a criticat încadrarea juridică dată faptei de omor reținută în sarcina sa, arătând că, în realitate, loviturile aplicate de ea victimei nu au condus la decesul acesteia, nefiind apte de un asemenea rezultat, astfel că, în sarcina sa poate fi reținută cel mult infracțiunea de lovire pentru care a cerut schimbarea de încadrare juridică”.
Magistrații clujeni nu au trecut cu vederea gradul de pericol social al faptelor comise de cei trei, infracțiunea de omor fiind comisă “în circumstanțe abominabile, victima fiind bătută cu bestialitate și lăsată în agonie ore în șir până a survenit decesul. Mai mult, judecătorii spun că la nivel psihic, cei trei sunt profund dezechilibrați.
“Aici este de remarcat că, deși oricare din inculpați avea posibilitatea să intervină, să iasă din pasivitate și să încerce să salveze viața victimei, un tânăr aflat la o vârstă apropiată cu agresorii săi, inculpații au dovedit lipsă de empatie, nepăsare și sadism întrucât au continuat să bea și să petreacă în aceeași încăpere în care victima trăgea să moară. Acțiunile inculpaților din ziua următoare uciderii victimei sunt caracterizate de aceleași tip de circumstanțe negative întrucât, și după revenirea din beție și după ce au constatat decesul victimei aceștia au dovedit același caracter profund antisocial, deoarece nu au luat niciun moment în considerare asumarea celor petrecute ci, dimpotrivă, au luat măsuri pentru ascunderea faptei, au curățat locul infracțiunii și, deosebit de important, inculpații Pușcaș și Luca au tranșat cadavrul victimei cu o drujbă și au hrănit câinele cu părți din acest cadavru.
Ca atare, regretele exprimate de inculpați sunt tardive, viața consăteanului său fiind curmată mult prea devreme și în condiții de bestialitate, iar acțiunile de profanare a cadavrului victimei denotă o latură a personalității inculpaților profund alterată, alienată de umanitate, pericolul pentru societate prezentat de inculpați fiind de excepție. O altă împrejurare semnificativă ce vine în evaluarea negativă a circumstanțelor ce țin de infracțiunile comise și de conduita inculpaților este dată de faptul că activitatea de tranșare a cadavrului și de hrănire a animalului de a doua zi după crimă, din neglijența inculpaților, a fost observată de unul din copiii minori ai inculpatului Pușcaș Traian. Așadar, acest minor inocent va crește și va trăi cu imagini traumatizante pe care la acel moment nu le-a înțeles ca gravitate, nocivitate, însă, cu trecerea timpului, acest episod va putea avea efecte nefaste asupra psihicului său, iar inculpații nu au avut nicio reacție, nici măcar instinctuală, să ferească micuțul de spectacolul macabru al acțiunilor lor.
Această împrejurare dovedește că inculpații nu dețin nici măcar în mod natural instincte de protejare pozitive, ceea ce denotă, așa cum rețineam anterior, periculozitatea acestora. Și, chiar dacă până la data comiterii faptelor, inculpații au avut o conduită socială pozitivă, nu au intersectat sfera penală, episoadele care fac obiectul prezentului dosar, faptele în materialitatea lor, relevă că la nivel caracterial aceștia sunt profund dezechilibrați, iar acest psihic negativ, sadic, macabru s-a manifestat abrupt, a erupt atunci când circumstanțele au permis să iasă la suprafață adevăratul lor caracter”, arată magistrații clujeni în motivare.
Totodată aceștia subliniază pedepsele aplicate inculpaților, de 13-15 ani închisoare, sunt situate la nivel relativ mediu în raport de limitele legale – pedeapsa fiind cu închisoarea până la 22 de ani –și au fost corect individualizate de tribunal.