Micii înotători de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au participat la finalul săptămânii trecute la Cupa de Sprint, organizată la Timișoara, de unde s-au întors acasă cu mai multe medalii!

Copii de la CSȘ care s-au evidențiat au fost Lozici Anamaria cu șase medalii, Pop Alma cu cinci medalii, Loga Antonia cu cinci medalii, Costaș Antonia a obținut un loc I și un loc III, Hohn Albert a obținut două medalii de aur, iar Popa Ioana s-a clasat pe un loc III.

„Am participat cu copiii de la CSȘ Reșița la o cupă organizată la Timișoara, iar pentru noi aceasta a fost o competiție de verificare acum la final de an. Clubul nostru a fost reprezentat de la cei mai mici copii, născuți în anul 2015, și până la cei mai mari născuți în 2009. Majoritatea sportivilor au avut rezultate foarte bune, printre ei s-au remarcat urmatorii sportivi cu prezențe pe podium: Costaș Antonia, Nemeș Elisabeta, Doinea Raisa, Tănasă Teodora, Drăgoescu Eduard, Pop Alma, Loga Antonia, Lozici Anamaria, Truia Dragoș, Mărgineanțu Darius, Hohn Albert, Popa Ioana, Duga Patrik și Drăgoescu Alexandru. Pentru sportivi urmează o vacanță scurtă de Sărbători, iar după vom relua pregătirea pentru campionatele naționale din primăvară”, a declarat antrenorul Sergiu Ghimboasă, de la CSȘ Reșița, pentru caon.ro

Copiii au fost însoțiți la acest concurs de antrenorii Nadia Câmpan, Marius Crețeanu și Sergiu Ghimboașă.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentȘoferul bulgar care a provocat un accident mortal în Caraș-Severin, reținut după ce a fugit de la locul impactului
Articolul următorBobby Păunescu, interviu de excepție cu Mădălina Ghenea. Bat clopotele de nuntă – cel mai elegant cuplu din România. Cine va fi nașul celor doi