Hidrologii au emis astăzi o avertizare cod portocaliu de inundații pentru județele Caraș-Severin și Timiș.

Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a precipitațiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE INUNDAŢIE pe râurile mici din bazinele hidrografice: Bega – bazin superior amonte S.H. Făget, afluenții de dreapta ai râului Timiș aferenți sectorului aval S.H. Caransebeș – amonte S.H. Lugoj, județele Caraș-Severin și Timiș. Fenomenele se pot produce cu intensitate și probabilitate mai mare pe unele râuri din bazinul superior și mijlociu al râului Bistra.

Și meteorologii au emis o avertizare tot cod portocaliu de vreme severă în Caraș-Severin. Sunt vizate zona de munte de peste cota 1800 m și localitățile Zăvoi, Băuțar, Rusca Montană, Marga; Județul Hunedoara: Lunca Cernii de Jos; Județul Hunedoara: zona de munte de peste cota 1800 m; Se vor semnala : averse torențiale care vor cumula 40…50 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici și medii

 

Articolul precedentSânge pentru Custom Reșița
Articolul următorDemisie la Grădina Zoologică din Reșița după ce zeci de copii au trecut prin scene de groază în timpul furtunii de miercuri