Echipa Custom Reşiţa Festival, programat anul acesta în perioada 5 – 7 iulie în poiana de pe vârful Dealului Gol, au încheiat un parteneriat cu Spitalul Judeţean Reşiţa, prin care este încurajată donarea de sânge.

„Împreună cu personalul Centrului de Transfuzie Sanguină Reşiţa, am demarat o campanie în vederea atragerii donatorilor de sânge. În această acţiune, Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa beneficiază şi de sprijinul Primăriei Municipiului Reşiţa, care a înţeles să se implice, oferind la vânzare 100 de bilete la Festivalul Custom Reşiţa la jumătate de preţ persoanelor care vor dona sânge pentru pacienţii spitalului. Mulţumesc, pe această cale, atât Primăriei Reşiţa, cât şi potenţialilor donatori, care înainte de toate sper să realizeze că prin gestul lor pot salva o viaţă”, a declarat Waldemar Murgu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

Sângele donat poate salva vieţi, iar donatorii primesc 50% reducere la cumpărarea abonamentelor pentru festival. Biletele se găsesc la Primăria Reşiţa începând de luni iar abonamentul pentru donatori costă, în loc de 250 lei, doar 125 lei.

Cele trei zile de festival adună pe scenă unii dintre cei mai renumiţi artişti internaţionali din lumea pop-rockului, precum John Newman, The Rasmus, Uriah Heep, U.D.O, Doro, Massive Wagons, Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra. De asemenea, în Poiana Golului vor cânta şi trupe româneşti şi din Republica Moldova consacrate, dar şi abia înfiinţate: Alternosfera, Altar, Dimitri’s Bats, Melting Dice, Alex Calancea & Lupii, Adam’s Nest, Rockabella, Baby Elvis, Multiverse, The Road Band feat. Dean Bowman, Camera 101, Byron, Celelalte Cuvinte şi Gândul Mâţei.

„Custom Reşiţa va fi o revelaţie într-un spaţiu care va aduce aproape comunităţi, oameni diferiţi, multă muzică şi ateliere pentru copii şi adulţi care vor să scape pentru un week-end de problemele zilnice. Va fi mai mult decât un eveniment, va fi o stare de spirit, în care vechiul şi noul se vor îmbina armonios, demonstrând că faliile între generaţii nu trebuie să existe”, transmit organizatorii festivalului, prin intermediul unui comunicat de presă.

Articolul precedentTransport în comun la Oravița, Comisia Europeană trimite bani pentru autobuze și microbuze electrice
Articolul următorCod portocaliu de inundații în Banat