Prefectul Matei Lupu a primit și a făcut pe gazda prin Palatul Administrativ pentru un grup de studenți din Republica Moldova veniți în practică la Universitatea reșițeană.
Un grup de 14 studenţi din anii II și III de studiu din cadrul Facultății de Energetică și Inginerie Electrică a Universității Tehnice a Moldovei – Chișinău efectuează în această perioadă stagiul de practică la Reșița, ca urmare a unui parteneriat dintre universitatea din Chişinău şi Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa.
Aceştia au fost primiţi la sediul Palatului Administrativ de conducerea Instituţiei Prefectului şi au avut ocazia să afle mai multe despre judeţul Caraş-Severin, rolul şi atribuţiile reprezentantului Guvernului în teritoriu şi administraţia publică în general. Studenţii s-au declarat impresionaţi de modul în care au fost primiţi în judeţul nostru, de desfăşurarea stagiului de practică, de obiectivele pe care le-au vizitat şi se gândesc să revină şi anul viitor tot la Reşiţa.
Colaborarea dintre cele două instituții de învățământ superior a fost inițiată în anul 1996, ajungând în prezent la cel de-al 21-lea grup de studenți veniți la Reșița în schimb de experiență în cadrul Facultății de Inginerie și Management.